Statuile care plâng
Statui sau icoane care plâng ori sângerează. Amintiţi-vă: aţi auzit vorbindu-se despre ele de foarte multe ori şi nu prea
מכשפות רומניה ישראל – Witches Romania Israel
Statui sau icoane care plâng ori sângerează. Amintiţi-vă: aţi auzit vorbindu-se despre ele de foarte multe ori şi nu prea
O religie rituală, fără dogme Este un religie rituală, în care cultul celebrat de casta funcţionarilor clerului joacă un rol
Anna Katharina Emmerich s-a născut la 8 septembrie 1774 la Coesfeld (actual în Renania, nordul Westfaliei), în Germania, într-o familie
Începând cu 27 noiembrie 1982, la Sufanieh, un oraş situat în apropiere de Damasc, în Siria, Mirna Nazzour, unei tinere
Din 1961, cătunul San Damiano, aflat la numai 5,40 km de orașul San Giorgio Piacentino din Italia a cunoscut faima
Sfântul Mormânt este, conform tradiţiei creştine, mormântul lui Christos, adică un altar (în prezent inclus în Biserica Sfântului Mormânt), construit
Cele trei sărbători de pelerinaj, mai cunoscute sub numele de Shalosh Regalim, sunt majore pentru iudaism, în cursul cărora evreii
Tânăra Audrey Mary Santo (adesea menționată ca Micuţa Audrey), din Worcester, Massachusetts, a început să facă diferite miracole după ce
Sunniţii reprezintă ramura majoritară şi „oficială” a Islamului. Ei îşi întemeiază dogmele și credința în Sunna, tradiție islamică bazată în
Iosif din Aritmatia este un personaj din Biblie puţin evocat în istoria Graalului. El a fost cel care a colectat
Dincolo de Biblie, ce zic textele antice despre originea lui Moise? Primul text de care dispunem datează din sec. III
Wicca este o mișcare religioasă bazată pe „Vechea religie” și include elemente de mai multe credințe, cum ar fi şamanismul,
O familie creștin ortodoxă , Khury, care trăieşte în nordul Israelului consideră că în casa lor a avut loc, recent,
Conform tradiţiei religioase, Via Dolorosa este drumul pe care l-a parcurs Domnul nostru Iisus Christos înainte de crucificarea Sa. Acest
Titulus Crucis este o relicvă expusă din 1492 în Bazilica Sfintei Cruci din Ierusalem de la Roma. Ea constă dintr-o
În ţara Egiptului, într-un loc în care se intră de la laba dreapta a Sfinxului se găseşte camera arhivelor umanităţii.
Un instalator polonez, Jacek Slominski, care dorea să facă nişte lucrări sub casa lui în anul 2010, a dat peste
Cine avea cip în urmă cu 200 de milioane de ani pe Terra? Este vorba de un rest lăsat de