Adevărul este că oamenii au vrut întotdeauna să comunice cu morţii. Despărţirea de cineva drag este imensă şi de cele mai multe ori, de nesuportat. Gândul că nu-l vei mai putea vedea niciodată şi că nu vei mai pute vorbi cu el te sfâşie. De aici, iată, această enormă dorinţă de a nu şterge cu buretele un întreg trecut şi de a continua ceea ce a fost util şi frumos în viaţa ta.
Pentru că există mereu lucruri care rămân de spus. Dorim să discutăm cu cei care ne-au părăsit pentru a ştii dacă le este bine şi dacă au găsit liniştea, dacă se mai confruntă sau nu cu problemele spinoase pământeşti, care probabil că le-a împovărat de foarte multe ori viaţa.
Dar mai mult decât atât, dorim să comunicăm cu morţii pentru a ştii sigur că există o altă viaţă, că nu se termină totul aici şi brutal prin moartea noastră fizică. Oamenii au visat mereu la Eternitate, la paradis şi şi-au clădit conceptele şi pe această idee generoasă.
Ei au creat diferite metode de a ajunge să comunice cu morţii, prin diferite canale de comunicare. Dar vorbim într-adevăr cu ei? Vrem să ştim că undeva ei există încă şi că ne sunt aproape….
Una dintre metodele cele mai cunoscute este şedinţa de spiritism. Un grup mic de oameni se adună într-o cameră întunecată în jurul unei mese. Această metodă de a comunica cu morţii a fost practicată încă din secolul XVIII. A devenit foarte populară la mijlocul secolului XIX şi în secolul XX. Şedinţele de spiritism erau conduse de un mediu care pretindea că vorbeşte cu morţii, canalizând mesajele lor şi transmiţându-le răspunsurile de la cei în viaţă, participanţi la şedinţe.
Dar asemenea şedinţe au fost pline de fraude. De exemplu, o anume Leonora Piper, care era considerată de mulţi ca fiind un medium autentic, a fost anchetată cu atenţie de către organizaţiile de cercetare psihice.
Astăzi, există medii celebrii care au renunţat la camera întunecată şi la masă, cum ar fi John Edward şi Iacov Praagh Van. Ei pretind că sunt capabili să audă vocile celor morţi, care de obicei oferă informaţii banale celor dragi sau audienţei.
Ethel Post- Parrish a devenit un medium fizic recunoscut la nivel mondial, în special datorită faptului folosirii vocii directe şi a duhurilor care se materializau. A fost o clarvăzătoare talentată şi o remarcabilă transmiţătoare de mesaje. În 1927, ea a deschis o biserică şi a înfiinţat o şcoală de spiritism şi de medii în Miami, Florida. În timp, a prezentat mai multe teste pentru a dovedi adevărul manifestărilor sale de medium fizic. Prin darul ei, avea convingerea că poate să aducă fericire oamenilor.
Marea problemă cu aceste mesaje este că nimeni nu poate dovedi că ele provin de la persoanele decedate în cauză! Aceşti medii pot spune practic orice le trece prin cap, pentru că nimeni nu poate dovedi că spun adevărul. Nici măcar ei! Deşi sunt foarte convingători.
O altă metodă este scrisul automat, canalizarea. Există cazuri remarcabile de persoane care au scris cărţi, muzică şi mesaje care considerau că sunt primite de la morţi. Jane Roberts a scris o întreagă serie canalizată de la Seth. JZ Knight de asemenea a canalizat mesajele primite de la Ramtha, de acum 30.000 de ani. Pearl Curran, a canalizat mesajele lui Patience Worth. Rosemary Brown a declarat că muzica pe care a scris-o i-ar fi fost transmisă chiar de Franz Liszt, în timp ce Helen Schucman a pretins că Iisus Christos ar fi realizat un curs de miracole pentru ea.
O altă metodă de a vorbi cu morţii este placa Ouija. Este o metodă simplă care necesită două persoane. Mulţi spun că planşa folosită în acest scop ar reprezenta un fel de portal pentru demoni. Dar nici în acest caz nu avem dovezi că literele care formează cuvinte sunt transmise de persoanele dragi dispărute.
