Dincolo de Biblie, ce zic textele antice despre originea lui Moise?
Primul text de care dispunem datează din sec. III înainte de Christos. El a fost scris de Hecatee din Abdera, filozof şi istoric, care a trăit în Egipt şi a scris istoria acestei ţări. Această poveste a fost spusă de Diodor din Sicilia şi textul a fost conservat de Photius.
În sec. III î.e.n. Hecatee din Abdera spune că s-a declarat ciuma în Egipt, pe atunci plin de străini care practicau religii particulare în detrimentul religiei naţionale. Pentru a calma furia de divinitatea care se manifesta astfel, s-a decis de a fi expulzaţi. <Cei mai curajoşi şi cei mai distinşi au fost trimişi în Grecia, dar masa a emigrat în Iudeea care era pe atunci deşert. În fruntea lor se afla Moise, plin de înţelepciune şi de curaj.>
Puţin mai târziu, Manethan, un preot elenizat din Egipt, ne dă versiunea sa a faptelor: <Un rege, Amenophis, dorind să-i vadă pe zei, a cerut consiliului un preot care să-i comande în ţara sa pe leproşi şi pe alţi impuri. Regele i-a închişi în cariere cu ocnaşii. Mai târziu, cuprins de milă, regele i-a eliberat şi le-a dat Ararisul care era deşert. Acolo, impurii s-au revoltat, chemându-i în ajutor pe semiţi şi păstori şi regele a fost exilat timp de 13 ani. În fruntea Ararisului, era un preot pe nume Osarsiph care a luat apoi numele de Moise. Amenophis şi fiul său Ramses au revenit şi i-au vânat în Siria.>
Manethon ne dă însă o altă versiune: Străinii din povestirea precedentă, au devenit ferocii invadatori semiţi. Ei se numesc hyksos, de la Hyk, rege în limba sacră, şi Sos, păstor. Ei au preluat puterea la Memphis şi au fondat o dinastie. Ei au un oraş sfânt, Avaris. (Probabil că Iosif a făcut parte din aceşti misterioşi Hyksos.) Cinci sute unsprezece ani mai târziu, ei au fost învinşi şi obligaţi de a se închide în acest oraş. Asediaţi, şi-au negociat plecarea către Siria şi acolo au fondat Hierosolyma (Ierusalem).
Alte texte vechi egiptene vorbesc de asemenea de aceşti semiţi hyksos: <Cucerind Egiptul (de la 1730 la 1680), l-au dominat până în 1567 când au fost înfrânţi de Ahmes, reduşi la sclavie şi capitala lor, Avaris, distrusă. Şi-au atras ura egiptenilor făcând din Seth (ucigaşul lui Osiris) zeul lor suprem. (indentificat la Ball).>
Data aproximativă a exodului este dificilă de fixat. Nu există nicio sursă egipteană relatând evenimentul. Dar prezenţa evreilor (habirous sau apirous) este atestată în Egipt sub domnia lui Amenopis al III-lea (tatăl lui Akhenaton): s-a scos la lumina zilei mormântul unui funcţionar numit Aper – El. Acest nume este un nume semitic şi vine de la cuvântul Apirou pe care egiptologii îl apropie de cuvântul evreiesc <ibrî>, termen folosit în Biblie pentru ai desemna pe evrei (cele două cuvinte au aceeaşi rădăcină consonantică).
Cuvântul Apirou înseamnă <prăfos> sau <acoperit cu nisip> şi serveşte de a desemna populaţiile semi-normale semitice care aparţin regiunilor deşertice din Sinai şi până în Mesopotamia. Aper – El înseamnă deci <prăfosul El>, El fiind zeul suprem în panthenonul cananeean, <Foarte Înalt.>
Sub Seti I (1316-1295 î.e.n.), populaţia din Goshem a fost redusă la sclavie. Ţara lui Goshem, situată în Delta Nilului, i-a primit pe evrei, fiii lui Iacob. Conform analelor lui Ramses al II-lea, Seti I îi va pune pe noii sclavi să construiască fortăreaţa de la Pitom, în apropiere de lacul Timsah, şi de a reconstrui oraşul Tanis pentru a face din acesta noua capitală a imperiului egiptean. Se găsesc de asemenea evrei în Egipt sub Ramses al II-lea (1295-1229 înainte de Christos): papirusul Leyde 348 îi menţionează habirou drept transportatori de piatră pentru construcţia unui templu şi a marii fortăreţe din oraşul lui Ramses (dar conform Bibliei evreii fabricau cărămizi în Egipt!).
Se poate citi: <Să se dea raţii soldaţilor şi apirous-ilor care taie piatra de mărime pentru marele pilon al lui Ramses (…).> Sub Ramses al III-lea, evreii erau instalaţi în oraşul Heliopolis. Papirusul Harris I menţionează de asemenea habirous printre muncitorii de la cariere sub Ramses al IV-lea. După exod cea mai veche menţiune a numelui <Israel> apare pe o stelă în necropola faraonilor la Teba către 1220 înainte de Christos. Este vorba de faimoasa stelă a lui Israel. Ea conţine 27 de linii în gloria faraonului Menephta care s-a ajutat de câteva oraşe palestiniene şi adistrus Israelul: <Iasirela (Israel) este dezolant; sămânţa sa nu ami există.>
Acest imn de victorie celebrează supunerea totală a celor Nouă – Arcuri, popoarele străine duşmane ale Egiptului.
Este prima, şi unica, menţiune a lui Israel în textele egiptene. Era vorba atunci de un trib nesedentarizat şi nu de o ţară căci determinativul este asociat explicit bumerangului străini, un grup, precizează că este vorba de oameni şi nu de pământ.
