Haifa

Haifa

Oraş de coastă superb, Haifa se află situat pe malurile Mării Mediterane, fiind considerat capitala nordului Israelului. În 2008, populaţia oraşului a fost estimată la un milion de locuitori. Este cunoscut pentru portul său important şi pentru industria chimică prosperă care se găseşte aici.

Taman_Bahá'í_di_Haifa
Foto de George Soraya, Wikipedia.

Haifa este al treilea oraş al ţării şi numără 17% din populaţia Israelului. Numele acestui oraş este menţionat în Talmud în sec. III î.e.n. Era atunci un târguşor situat în apropiere de Shikmona, principalul oraş evreiesc din regiune. Cucerit şi integrat în imperiul bizantin, a fost succesiv sub dominaţia persană şi a imperiului arab.

În 1100, cruciaţii au asediat oraşul, pe care l-au integrat apoi în Principatul Galileea. În 1265, mamelucii l-au cucerit după care, progresiv, a devenit deşertic şi abandonat până în sec. XVII. În 1761, suveranul beduin Daher – El – Omar a reconstruit oraşul înconjurându-l cu un zid. Totodată, noul oraş a fost deplasat de la locul său de origine şi situat într-un loc strâmt între mare şi înălţimile muntelui Carmel (conform Bibliei, profetul Ilie locuia aici, de unde celălalt nume al său „muntele Sf. Ilie”).

Oraşul a fost pentru scurt timp, în 1799, sub tutela lui Napoleon Bonaparte, apoi, în 1831, sub cea a lui Mehmet Ali (1769 – 1849), vice – regele Egiptului (1804 – 1849), în general considerat ca fondatorul Egiptului modern.

În 1868, sosirea membrilor Tempelgesellschaft (Societatea Templului), care au hotărât revenirea la sursele creştinismului şi la crearea de implantări urbane şi agricole în Pământul Sfânt, ceea ce a dus la dezvoltarea puternică a oraşului. Aceşti imigranţi germani şi-au construit casele în ceea ce acum este cunoscut ca „colonia germană”. Templierii au contribuit enorm la creşterea industriei şi a comerţului în Haifa, şi au jucat un rol determinant în modernizarea sa.

Plasată sub tutela mandatului britanic, în Palestina, va fi integrat ulterior teritoriului Israel în timpul independenţei sale. La începutul sec. XIX, Haifa era deja un port industrial important cu o populaţie de 20.000 de locuitori, din care 84% musulmani şi 4% evrei. Cu timpul, datorită valurilor succesive de imigraţie evreiască în Palestina, proporţia musulmanilor s-a diminuat (38% faţă de 47% evrei).

Haifa_Shrine_and_Port
Autor Michael Paul Gollmer de:Benutzer:Mipago, sursă Wikipedia.

Această situaţie a cunoscut o turnantă în timpul războiului de independenţă al Israelului, când din regiune au fugit 60.000 de cetăţeni arabi, printre care celebra Leila Khaled, militantă palestiniană a Frontului popular de eliberare a Palestinei (FPLP). Această fugă este rezultatul operaţiei Misparayim (Foarfecele) condusă de unităţile evreieşti brigăzile Carmeli. Ea a constat din a bombarda intens cartierele arabe situate mai jos decât cele evreieşti.

Astăzi, Haifa este un oraş multicultural şi multiconfesional, unde trăiesc în pace cetăţeni israelieni, evrei, musulmani, creştini şi druzi. Aici se află de asemenea Centrul mondial baha´i, religie care a fost atât de mult apreciată de Regina Maria a României, primul monarh din lume care a adoptat această credinţă. Haifa este o atracţie turistică evidentă, de neevitat, mai ales că aici se află un metrou construit ca un funicular, Carmelit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *