La 11 aprilie 1963, în insula Barbados din Caraibe, s-au născut June și Jennifer Gibbons, două surori gemene. Ele ne vor oferi, fără să știe, unul din cazurile cele mai stranii din domeniul limbajului și al psihologiei.
La puțin timp după nașterea lor, părinții lor au părăsit insula pentru a se stabili în Anglia. Ca majoritatea gemenelor, cele două fetițe au devenit nedespărțite și puțin câte puțin s-au închis amândouă în ele-însele. Puțini oameni în afara familiei lor au reușit să le înțeleagă și să comunice cu ele. Fetele au dezvoltat între ele un fel de limbă pe care nimeni nu o înțelegea și care le-a izolat și mai mult.
Practic, ele comunicau între ele prin semne, simple expresii ale feței și unii s-au gândit la o anume formă de telepatie. La vârsta de 14 ani, după numeroase terapii pentru a încerca să le facă să comunice cu alții, psihologii le-au plasat în două colegii diferite, însă totul s-a soldat cu un eșec total, căci fetele s-au izolat și închis și mai tare în ele.
Când au fost din nou împreună, au început să provoace mici incendii și alte fapte negative, care le-au adus 14 ani de pușcărie. În acești ani petrecuți după gratii, June a scris Pepsi-Cola Addict,un roman care i-a fost publicat. La scurt timp după eliberarea lor, în 1993, Jennifer a murit din cauza unor probleme de inimă. După moartea sa, June a devenit mai comunicativă și a început să vorbească cu alte persoane. Cele două surori au fost foarte legate sufletește, ca majoritatea gemenelor și au creat un fel de lume în care trăiau numai ele, plină de dragoste și ură. Se detestau, erau geloase una pe alta și pe toată lumea, dar nu puteau trăi una fără alta. După ce s-a eliberat, în sfârșit, June a putut să comunice cu exteriorul.