Cultul strămoşilor în tradiţia kemită

Cultul strămoşilor în tradiţia kemită

Ca multe tradiţii păgâne antice, fie ele europene, africane, asiatice sau amerindiene, tradiţia kemită are un cult şi un respect deosebit pentru strămoşi, Akhu (spirite luminoase justificate în Viaţa de Apoi).
Decedaţii trăiesc într-adevăr mai aproape de neterou (zeităţi) decât noi înşine, potrivit convingerilor kemite. Se spune că acestea sunt uneori printre stele. Onorarea rudelor moarte şi iubite, înseamnă de asemenea, de a continua să le faci să trăiască etern.

Kemiţii venerau şi aduceau ofrande celor dragi dispăruţi. Acestea, la rândul lor le acordau protecţia şi ajutorul dacă era necesar. Ele vegheau asupra apropiaţilor lor după cum cei dragi vegheau asupra odihnei lor veşnice.

Osiris, Isis and Horus: pendant bearing the name of King Osorkon II. Wikipedia Foto de Guillaume Blanchard.

Cei vii au, într-adevăr, obligaţii faţă de strămoşii lor aflaţi în Eternitate:
– Să se ocupe de mormintele şi de capelele funerare
– Să le aducă ofrande
Familiilele care sunt neglijente în această privinţă, uneori, sunt tulburate de fantomele strămoşilor lor care vin pentru a le reaminti ce datorii au.

În schimb morţii îi pot ajuta să facă faţă problemelor mari şi mici. „Scrisorile de la cei morţi” sunt o serie de documente datând din Vechiul Regat şi din Imperiul Mijlociu prezentându-se sub diferite forme: lenjerii de pat, stele, papirusuri, ostracon şi de cele mai multe ori sunt înscrise pe boluri şi borcane care conţineau ofrande pentru morţi. Inscripţia, cel mai adesea în hieratică, sunt înregistrări în spirală pe suprafaţa vasului. Kemiţii comunicau de asemenea cu morţii lor prin vise, fie că o făceau ei înşişi, sau prin intermediul unui mediu, magician sau preot.

2 thoughts on “Cultul strămoşilor în tradiţia kemită

  1. I may need your help. I tried many ways but couldn’t solve it, but after reading your article, I think you have a way to help me. I’m looking forward for your reply. Thanks.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *