Diferenţele istorice între sunniţi şi şiiţi

Sunniţii reprezintă ramura majoritară şi „oficială” a Islamului. Ei îşi întemeiază dogmele și credința în Sunna, tradiție islamică bazată în special pe hadith; faptele şi gesturile Profetului Mahomed. Precum și pe Coran.
Sunniţii constituie aproximativ 90% din musulmanii din întreaga lume față de 10% pentru șiiți. În cadrul sunniților, există patru „școli” sau curente religioase sunnite: hanbalism, hanafism, malekism și shafeism.

Şiismul a fost inițial o mișcare politică care se dorea „legitimă”, născută în secolul VII după asasinarea lui Ali în 661, al patrulea calif raşidun. Descendenții masculini ai lui Ali sunt recunoscuţi ca singurii legitimi apţi pentru a guverna umma, comunitatea credincioșilor pentru șiiți. Prin urmare, a avut loc o ruptură, o schismă de ordin politic la bază apoi una religioasă.

A urmat schisma cunoscută a devianţelor, a noilor direcţii de ordin politico-religios prin două curente religioase majore: schisma duodecimală, cu doisprezece imami și schisma septimană, cu șapte imami.

Celebrul imam ascuns, al douăsprezecelea dintre cei 12 imami și al șaptelea dintre cei șapte imami trebuiau să reapară pe pământ pentru a „ghida” comunitatea de un punct de vedere religios. Nu mai vorbim de secte regionale (celebra sectă a „asasinilor”, „distrusă de mongoli în 1260) sau de frățiile locale sufite şi șiite.

Şiismul duodecimal este religia oficială a Iranului, din timpul dinastiei safavide (1501-1732), dar şiismul este de asemenea prezent în Pakistan, la est de Arabia Saudită, majoritar în Bahrein şi extrem de important în Liban (40% din populația Libanului este şiită).

Marea diferenţă dintre șiiți și sunniți, este probabil în rolul pe care îl atribuie imamului. Islamul şiit se bazează pe un adevărat cleraj organizat (care se numesc mullahi și ayatollahi), dar pe care nu-l au sunniții. Toate acestea, desigur, se bazează pe credința în imamul ascuns care va reveni pentru Sfârșitul Timpurilor.