Gaura dragonului, cea mai adâncă peșteră maritimă din lume

Gaura dragonului, cea mai adâncă peșteră maritimă din lume

Supranumită Longdong, adică „Gaura dragonului”, această gaură întunecată care se află în marea Chinei meridionale, în apele insulelor Paracel (care sunt abandonate în timpul sezonului ploios), de fapt un arhipelag format din circa 130 de insule coraliene și recifuri răspândit pe o zonă de 250 km lungime și 100 lărgime. Altitudine pe aceste insule sălbatice nu depășește mai mult de 12 metri!

CouNYVNWIAEps1E
sursa foto CNN twitter

„Gaura dragonului” se prezintă sub forma unei cavități imense calcaroase având adâncimea de 300,89 metri și peste 100 de metri în diametru. Conform oamenilor de știință, ea s-ar fi format în timpul precedentei perioade de glaciațiune, atunci când nivelul mării se situa cu 100 de metri mai jos decât există actual. Mai exact, este vorba despre o cavitate vastă subterană și calcaroasă săpată în stînci de către infiltrarea ploilor acide în sol. Cu timpul, ele s-au mărit până ce plafonul s-a surpat iar apele mării au năvălit acoprind totul imediat.

Între august 2015 și iunie 2016, timp de mai multe luni, cercetătorii chinezi, înarmați cu mai multe instrumente și camere submarine au încercat să estimeze dimensiunile reale ale „Găurii dragonului” și să descopere, eventual, secretele acesteia.

One thought on “Gaura dragonului, cea mai adâncă peșteră maritimă din lume

  1. I am a website designer. Recently, I am designing a website template about gate.io. The boss’s requirements are very strange, which makes me very difficult. I have consulted many websites, and later I discovered your blog, which is the style I hope to need. thank you very much. Would you allow me to use your blog style as a reference? thank you!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *