În urmă cu peste 2500 de ani, profetul Isaia a spus: „Nu te teme, sunt cu tine; din Orient îţi
Etichetă: religie
Credinţa Bahai
Bahaismul este cunoscut sub numele de religia baha’ie, behaism sau credinţa baha’ie. Este o religie monoteistă al cărei scop este
Diferenţele istorice între sunniţi şi şiiţi
Sunniţii reprezintă ramura majoritară şi „oficială” a Islamului. Ei îşi întemeiază dogmele și credința în Sunna, tradiție islamică bazată în
Shalosh Regalim
Cele trei sărbători de pelerinaj, mai cunoscute sub numele de Shalosh Regalim, sunt majore pentru iudaism, în cursul cărora evreii
Religia în Egiptul antic
O religie rituală, fără dogme Este un religie rituală, în care cultul celebrat de casta funcţionarilor clerului joacă un rol
Biserica Sfântului Mormânt
Sfântul Mormânt este, conform tradiţiei creştine, mormântul lui Christos, adică un altar (în prezent inclus în Biserica Sfântului Mormânt), construit
Via Dolorosa (Drumul Suferinţei)
Conform tradiţiei religioase, Via Dolorosa este drumul pe care l-a parcurs Domnul nostru Iisus Christos înainte de crucificarea Sa. Acest
Călătorii în lumea de Dincolo
Thomas Edison credea că sufletul era o unitate de particule microscopice putând lua diferite forme. Potrivit lui, aceste particule indestructibile
Cultul strămoşilor în tradiţia kemită
Ca multe tradiţii păgâne antice, fie ele europene, africane, asiatice sau amerindiene, tradiţia kemită are un cult şi un respect
Religia în Turcia
Islamul este religia majoritară în Turcia, unde peste 99% din populaţie este înregistrată ca musulmană. Majoritatea musulmanilor sunt sunniţi dar
Kemetismul, tradiţia păgână egipteană, religia egiptenilor antici
Etimologia cuvântului kemetic şi originea sa Religia kemetistă (scrisă, de asemenea, kemitism) este renaşterea religiei în Egiptul antic, o tradiţie